În SUA, 2% dintre femei fac herpes genital în timpul sarcinii, iar 25-65% dintre femeile însărcinate au infecție genitală cu HSV1 sau HSV2. Mai multe studii au raportat o incidență a herpesului neonatal de 8, 12, 31, 60 cazuri la 100.000 de nașteri și aproximativ 1500 de cazuri noi anual.
Corey L, Wald A.Maternal and Neonatal Herpes Simplex Virus Infections. N Engl J Med 2009; 361:1376-1385.
Riscul transmiterii la făt este semnificativ mai mare în cazul femeilor care dobândesc infecția cu HSV1 sau HSV2 în cursul sarcinii comparativ cu cele care au o infecție cronică ce se reactivează la naștere, 25-50% vs. <1%. De aceea, 50-80% din cazurile de herpes neonatal sunt provenite de la mame care se infectează în timpul sarcinii, spre sfârșitul acesteia.
Corey L, Wald A.Maternal and Neonatal Herpes Simplex Virus Infections. N Engl J Med 2009; 361:1376-1385.
Numărul real al persoanelor infectate cu HSV este mult mai mare decât al celor diagnosticate tocmai datorită existenței într-o proporție mare a celor infectați asimptomatici.
Transmiterea infecției la făt depinde de tipul infecției materne; astfel se disting mai multe situații întâlnite în practica medicală cu frecvențe diferite.
Riscul de herpes neonatal în funcție de statusul mamei (după Hurraux)
|
|
|
---|---|---|
Vlădăreanu R.Afecțiunile medicale asociate sarcinii. Ed. Infomedica, Bucuresti, 1999, p.279.
În cazul în care prepartum (sau cu o lună înainte) are loc primoinfecția sau o recurență protocolul este de a se efectua cezariană.
Herpesul neonatal este o problemă majoră perinatală. Deoarece 50% dintre nou-născuții la care s-a confirmat infecția prin realizarea de culturi nu prezintă leziuni tipice pe piele sau mucoase, estimarea frecvenței acestei afecțiuni este supusă erorilor.
Majoritatea infecțiilor herpetice neonatale se produc prin contactul fătului cu secrețiile materne în timpul traversării filierei genitale.
Se estimează că 70-85% dintre HSV neonatal este cauzat de HSV2, însă nou-născutul poate fi infectat chiar cu HSV1, care reprezintă aproximativ 1/3 din etiologia infecțiilor herpetice genitale. Infecția cu HSV2 are un prognostic mai prost decât cea cu HSV1.
Herpesul congenital definit ca infecție prenatală a fătului cu HSV2 este extrem de rar și se soldează frecvent cu moartea fătului în uter. Cei care supraviețuiesc au următoarele manifestări: erupție veziculoasă, afecțiuni oculare (corioretinită, microftalmie, cataractă), afecțiuni neurologice (calcificări intracerebrale, microcefalie, convulsii, encefalomalacie), eșec al creșterii, tulburări în dezvoltarea psihomorie.
Într-un studiu din 2003, care a inclus 202 gravide care erau infectate cu HSV la momentul nașterii, la 10% dintre nou-născuți s-a transmis infecția. Rata transmiterii a fost mult mai mică în cazul nașterii prin cezariană (1,2%) față de nașterea pe cale vaginală (7,7%).
(Brown ZA, Wald A, Morrow RA, Selke S, Zeh J, Corey L. Effect of serologic status and cesarean delivery on transmission rates of herpes simplex virus from mother to infant. Jama. 2003 Jan 8;289(2):203).
Studii din 2009 plaseaza riscul de infecție neonatală ca variind între 30-50% în cazul infecțiilor cu HSV care sunt dobândite în ultimul trimestru al sarcinii și este 1% în stadiile precoce ale sarcinii. Aproximativ 85% dintre infecțiile perinatale sunt dobândite în perioada intrapartum.
(Anzivino E, Fioriti D, Mischitelli M, Bellizzi A, Barucca V, Chiarini F, Pietropaolo V. Herpes simplex virus infection in pregnancy and in neonate: status of art of epidemiology, diagnosis, therapy and prevention. Virology Journal. 2009 Apr 6;6(1):1).
Într-un studiu mai recent, care a inclus 50 de nou-născuţi cu HSV, s-a observat un risc de fatalitate de 26%. S-a observat că în toate cele 13 cazuri in care copii au decedat, mamele nu prezentau leziuni herpetice active la momentul naşterii, si doar 8 gravide au prezentat un factor de risc pentru infecţia herpetică
(Lopez-Medina E, Cantey JB, Sánchez PJ. The mortality of neonatal herpes simplex virus infection. The Journal of pediatrics. 2015 Jun 30;166(6):1529-32).