Sifilisul este o infecţie bacteriană cu transmitere sexuală (ITS) datorată infectării cu Treponema pallidum. Se caracterizează prin patru stadii: primar, secundar, latent și terțiar.

1.      Sifilisul primar se manifestă prin apariția unei papule care în timp se deprimă ducȃnd la dezvoltarea unei ulcerații – șancru dur. Șancrul apare la aproximativ trei săptămȃni (7-90 de zile) de la contactul sexual și se vindecă, în medie, după trei-șase săptămȃni. Şancrul dur are localizări variabile în funcţie de comportamentul sexual (cel mai frecvent în zona anogenitala). În cazul în care apare la nivelul cervixului, infecţia poate trece neobservată în stadiile inițiale. Persoanele netratate evoluează spre sifilis secundar.

2.      Sifilisul secundar poate să apară la 4-10 săptămâni de la infecţia primară. Se manifestă prin leziuni maculopapulare, localizate oriunde pe corp. La nivelul unor mucoase se pot observa papule palide (condiloma lata).

Atenţie! Au fost înregistrate situaţii în care pacienţii cu sifilis secundar nu au prezentat semne de sifilis primar, anterior. Atȃt leziunile primare cȃt şi cele secundare sunt foarte contagioase.

3.      Se estimează că o treime din cazuri se vindecă, o treime ramȃn în stadiul de sifilis latent (detectabil prin tehnici de laborator serologice), iar restul evoluează spre sifilisul terțiar.

4.      Sifilisul terțiar poate să apară după 2-15 ani de la infecţia primară. Prezintă relativ frecvent manifestări cardiovasculare, neurologice (leziuni granulomatoase).

 

Sifilisul congenital este rezultatul transmiterii de la mamă la făt. O femeie însărcinată infectată cu Treponema  pallidum, poate:

 

• transmite bacteria fătului prin placentă între săptămânile 10-15 de gestaţie. Bacteria se poate transmite transplacentar în toate stadiile infecției cu sifilis.
• transmite bacteria în orice moment al sarcinii și în orice stadiu al infecției, fiind mai frecventă în sifilisul primar și sifilisul secundar și concretizându-se prin efecte variate asupra fătului.

 

Efectele infecției asupra fătului:

·         hidrops fetal,

·         restricție de creștere intrauterină,

·         naștere prematură,

·         făt născut mort,

·         avort spontan în pȃnă la 50% din sarcini.

 

Copiii cu sifilis congenital se pot naşte:

 

– cu semne evidente de sifilis (sifilis congenital precoce)

– aparent sănătoşi (sifilis congenital tardiv)

 

Manifestări ale sifilisului congenital precoce:

 

– leziuni cutanate

– coriza sifilitică

– funiculita necrozantă

– adenopatie generalizată

– hepatosplenomegalie

– osteocondrită şi pericondrită

– insuficienţă renală

 

Manifestări ale sifilisului congenital tardiv:

– surditate senzorială

– cheratită interstiţială

– dinţi Hutchinson

– nas în şa

– periostită

– hipoplazie maxilară

– anomalii ale sistemului nervos central

 

Testele de depistare a sifilisului la femeia gravidă se realizează la prima vizită antenatală și se repetă la începutul trimestrului trei al sarcinii.

• Testele initiale de diagnostic sunt teste netreponemice, ce detectează anticorpi: de exemplu:

–          VDRL (Veneral Disease Research Laboratory),

–          RPR (Rapid Plasma Reding).

 

• Testele netreponemice trebuie confirmate cu teste ce folosesc antigene treponemice in vederea excluderii rezultatelor fals pozitive, acestea se numesc teste treponemice, ce detectează anticorpi specie-specifici, de exemplu:

–          testul de hemaglutinare pasivă TPHA (Treponema Pallidum Haemagglutination Assay),

–          testul de imunofluorescență indirectă FTA-Abs (Fluorescent Treponemal Antibody Test).

 

• Dacă infecția gravidei este veche, vindecată dinainte de sarcină testele netreponemice sunt negative, iar cele treponemice sunt pozitive.

 

La femeia gravidă există posibilitatea apariţiei unei reacţii fals pozitive legată de sarcină. În aceste situaţii, determinarea prin testul imunoenzimatic (EIA)-IgM a anticorpilor antitreponemici de tip IgM permite diferenţierea unui sifilis vechi cu anticorpi reziduali de un sifilis nou, evolutiv. Primii anticorpi care apar sunt anticorpii specifici antitreponemici de tip IgM, care pot fi detectaţi la sfârşitul celei de a 2-a săptămâni de infecţie; anticorpii antitreponemici de tip IgG apar mai târziu, în săptămâna a patra. Astfel, la debutul simptomatologiei clinice majoritatea pacienţilor prezintă anticorpi de tip IgM şi de tip IgG.

 

Diagnosticul în cazul nou-născutului

Toți nou-născuții cu mame seropozitive, se testează în prima lună de la naștere, în paralel cu mama, prin VDRL cantitativ din ser. Dacă titrul anticorpilor detectați la nou-născut este mai mare de patru ori decȃt titrul anticorpilor mamei se consideră sifilis congenital. Diagnosticul se poate confirma prin vizulizarea directă a Treponemei pallidum în microscopia cu fond întunecat din leziuni (mai frecvent în secreții nazale). În cazurile cu serologie confirmată este obligatorie testarea mamei și a copilului la naștere și pentru infecția HIV.

Pentru screeningul neonatal se preferă serul față de sȃngele din cordonul ombilical, care conduce la mai multe reacții fals pozitive.

În fazele precoce ale infecției testele serologice pot fi nereactive.

La nașterea unui nou-născut din mamă seropozitivă acesta are același profil serologic ca al mamei de la care s-a facut transferul pasiv al anticorpilor antitreponemici de tip IgG și care vor dispărea în primele 3-6 luni la un copil neinfectat.

Controlul serologic al copilului neinfectat se face cu scopul de a urmări scăderea progresivă a titrului anticorpilor prin teste cantitative.

La copilul infectat și tratat, anticorpii antitreponemici persistă mult timp și numai scăderea semnificativă a VDRL permite urmărirea eficacităţii tratamentului. Dozarea anticorpilor antitreponemici de tip IgM la nou-născut, face diferențierea între pasajul pasiv de anticorpi de la mamă (de tip IgG) și sinteza activă de anticorpi antitreponemici de tip IgM de către nou-născut. Un profil serologic cu anticorpi antitreponemici de tip IgM negativ nu exclude diagnosticul de sifilis congenital, dacă mama a fost infectată tardiv în cursul sarcinii.

 

Nota bene. În acest document nu a fost tratat in extenso diagnosticul de laborator în infecția cu Treponema pallidum s.s. pallidum ci s-au punctat câteva elemente legate de sarcină și nou-născut. Pentru diagnosticul complet al acestei infecții cei interesați se vor adresa colegilor dermatovenerologi.

 

Agentul infecțios

Sifilisul este datorat infecției cu o bacterie mai deosebită. Este vorba de Treponema pallidum, o spirochetă care face parte din familia Spirochaetaceae, ordinul Spirochaetales. Există trei subspecii, care din punct de vedere morfologic nu pot fi deosebite: Treponema pallidum s.s. pallidum, Treponema pallidum s.s. endemicum (sifilisul endemic sau bejel) și Treponema pallidum s.s. pertenue (pian).