Identificare

Infecţia determinată de virusul hepatic C (VHC) se numeşte hepatită C. Hepatita C poate fi acută sau cronică, cea acută apare în primele şase luni de la expunerea la virusul hepatic C, putând fi o boală uşoară, care durează câteva săptămâni. În cazul majorității persoanelor infectate boala se cronicizează (1,2).

• Hepatita acută cu virusul C se caracterizează la circa 10% din persoanele infectate prin prezenţa următoarelor simptome:
  • greaţă,
  • vărsături,
  • icter,
  • mialgii,
  • artralgii,
  • fatigabilitate,
  • durere în hipocodrul drept (1,3).

Cel mai adesea, la circa 90% din persoanele infectate, hepatita C acută este asimptomatică (4).

După infectare în puține cazuri virusul este eliminat din organism prin acţiunea răspunsului imun. În circa 75-85% din cazuri infecţia se cronicizează, evoluează lent, asimptomatic de-a lungul mai multor ani (1).

 

• Hepatita cronică cu virus C apare la peste 80% dintre pacienţii infectaţi cu VHC şi se caracterizează prin persistenţă virală asociată cu apariţia leziunilor hepatice ce pot conduce spre ciroză sau cancer hepatic (3,5).

 

În cazul infecţiei cronice tabloul clinic este nespecific, dominante fiind cazurile asimptomatice (1,6). Cele mai importante complicaţii sunt ciroza care apare la 10-20% din cazuri şi carcinomul hepatocelular, în 1-5% (7).

Infecţia cronică poate rămâne asimptomatică pentru o perioadă de până la 20 de ani înainte de debutul cirozei sau carcinomului hepatic (1,2).

 

În cazul prezenţei infecţiei cu VHC la gravidă:

• există risc de naştere prematură,
• rupere precoce a membranelor,
• anomalii congenitale,
• greutate mică la naştere,
• diabet gestațional (8,9).

 

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii aproximativ 3% din populaţia globului a fost infectată la un moment dat cu VHC; din cauza simptomatologiei nespecifice sau absente foarte multe persoane infectate. nu sunt diagnosticate. Aceste informații subliniază cât de important este screening-ul (2,4,10).

 

La gravidă:

• Screening-ul de rutină pentru infecţia cu VHC nu este recomandat pentru că nu este aprobată nici o terapie antivirală în timpul sarcinii.
• Gravidelor cu factori de risc sau teste hepatice anormale trebuie să li se propună un test de screening.
• Prima etapă constă în detectarea anticorpilor anti-VHC, iar ulterior dacă testul este pozitiv determinarea de ARN VHC (3,8,9,11).

 

La nou-născutul din mamă infectată cu virusul hepatic C

• Nou-născuţii proveniţi din mame la care testul pentru determinarea ARN VHC a fost pozitiv, trebuie evaluaţi pentru a se pune în evidenţă eventuala transmitere a infecţiei (8).
• Nou-născuţii trebuie testaţi la 2-6 luni şi ulterior la 18-24 de luni (se determină anticorpi anti-VHC şi ARN VHC) (9).
• Testul cel mai fidel de screening este determinarea de ARN VHC (3,11).
• Prezenţa anticorpilor anti VHC nu poate ajuta la diferenţierea între infecţia acută, cronică sau vindecată (11,12).

 

Nota bene. În acest document nu a fost tratat in extenso diagnosticul de laborator în infecția cu VHC, ci doar s-au punctat câteva elemente legate de sarcină și nou-născut. Pentru diagnosticul complet al acestei infecții cei interesați se vor adresa medicilor infecţionişti.

 

Agentul infecţios

Virusul hepatitic C aparţine genului Hepacivirus, din cadrul familei Flaviviridae. Este un virus anvelopat, ARN monocatenar, cu o structură complexă (13). Principalele componente proteice sunt reprezentate de proteina core care intră în alcătuirea nucleocapsidei, şi proteinele anvelopei virale E1 şi E2 (13). Există cel puţin 6 genotipuri şi aproximativ 100 de subtipuri de VHC (14). Răspunsul la terapia antivirală este diferit în funcţie de genotipul VHC (2,11).

 

Incidenţa şi prevalenţa

Infecţia cu VHC afectează 2-3% din populaţia globală, 130-170 de milioane de indivizi având infecţie cronică (10).

Prevalenţa infecţiei în rândul gravidelor variază între 0,2-15%, în funcţie de regiunea geografică, iar rata de transmitere de la mamă la făt variază între 3-10% (10,12,15).

La nivel european, în 2014, s-au înregistrat 35.321 de cazuri de hepatită C, incidenţa fiind de 8,8 cazuri la 100.000 de locuitori (16).

Între anii 2006-2014 numărul cazurilor raportate a crescut cu 27,8% (16,17).

În România, în anul 2014 s-au identificat 104 cazuri de infecţie (84 de cazuri de infecţie acută şi 20 de infecţie cronică), observându-se o uşoară scădere a numărului faţă de anii precedenţi (2013-126 cazuri, 2012-127 cazuri) (16).

 

Sursa

Omul este singura sursă (12).

 

Modalitate de transmitere

Principala cale de transmitere este cea parenterală, fiind implicate:

• transfuziile de sânge sau de produse din sânge de la donatori netestaţi,
• expunerea parenterală la sânge prin intermediul instrumentelor şi acelor nesterilizate corespunzător folosite la proceduri medicale sau dentare
• folosirea de obiecte nesterilizate pentru diferite ritualuri (circumcizie, scarificare) sau în medicina tradiţională („luare/lăsare de sânge”),

• alte activităţi care lezează tegumentul cu instrumentar nesteril (tatuaj, piercing),
• utilizarea de droguri injectabile,
• folosirea de instrumentar chirurgical incorect sterilizat,
• transplant de organe de la persoane donatoare netestate pentru infecţia cu VHC (1,2,7,10,13,14).

 

Transmiterea sexuală sau verticală (de la mamă la făt) au fost amândouă documentate însă există un procent scăzut de raportări.

 

Grupe de risc

Centrul pentru Controlul si Prevenirea bolilor din Statele Unite ale Americii (Centers for Disease Control and Prevention, CDC) recomandă testarea pacienţilor care se încadrează în următoarele grupe:

• Indivizii născuţi între anii 1945-1965,
• Indivizii care au primit transfuzii de sânge sau transplant de organ înainte de 1992,
• Consumatori de droguri injectabile,
• Hemodializaţi,
• Nou-născuţi din mame cu hepatită virală C,
• Pacienţi cu boli hepatice sau teste hepatice modificate,
• Pacienţi infectaţi cu HIV (1,5–7,14).

 

Perioada de incubaţie

Perioada medie de incubaţie este de 6-9 săptămâni (variază de la 2 săptămâni la 6 luni), iar perioada medie de seroconversie (adică de apariţie a anticorpilor) este de 8-9 săptămâni (aproximativ 50-100 de zile) (2).

 

Perioada de contagiozitate

• Începe cu una sau mai multe săptămâni anterior debutului simptomelor,
• Persistă în mod indefinit la cele mai multe persoane,
• Vârful contagiozităţii se corelează cu creşterea transaminazelor (2,4,15).

 

Profilaxia

 

Vaccinare

Nu există vaccin împotriva hepatitei C.

 

Profilaxie în lipsa vaccinării

Sunt în derulare numeroase studii cu rezultate promiţătoare care oferă speranţa că în viitor va putea fi disponibil un vaccin. În acest context, în momentul actual, cea mai importantă strategie de prevenţie este screening-ul pentru a identifica persoanele infectate (7,8,10).

Sunt necesare campanii de informare a populaţiei asupra infecţiei, a modalităţilor de transmitere şi a necesităţii screening-ului. Campaniile trebuie să vizeze în special grupurile populaţionale la risc (5).

Trebuie avut în vedere că principala cale de transmitere este calea sanguină şi are loc prin transfuzia de sânge incorect evaluată pentru prezenţa virusului. Astfel îmbunătăţirea screening-ului probelor sanguine este foarte importantă.

O altă sursă de infecţie este reprezentată de utilizatorii de droguri injectabile (6). De aceea implementarea de programe care să prevină consumul de droguri este esențială. În cazul în care consumul de droguri există, este recomandat să se permită accesul acestor subiecţi la seringi și ace sterile. Studiile au arătat că prin combinarea accesului la seringi sterile şi la programe de tratament se poate reduce cu 80% riscul consumatorilor de droguri de a se infecta cu VHC (6,9,13).

 

Administrare de imunoglobuline împotriva hepatitei C

Nu este eficientă profilaxia cu imunoglobuline (3).

 

Naşterea la femeia infectată cu VHC

Se recomandă naşterea prin cezariană pentru a evita transmiterea perinatală a infecţiei. Gravidele care prezintă ARN-VHC pozitiv prezintă risc să transmită infecţia la făt, de aceea nou-născuţii trebuie să fie testaţi pentru prezenţa ARN-VHC (6–8,12,15).

 

Alăptarea

Alăptarea nu reprezintă teoretic un factor de risc al transmiterii infecției cu VHC, mai ales dacă nu există leziuni la nivelul mamelonului. Practic, analizând raportul beneficiu/risc se va face o recomandare particulară în fiecare caz (2,9,15).

 

Bibliografie

1. ***. Hepatitis C FAQs for the Public | Division of Viral Hepatitis. Centers for Disease Control and Prevention. 2017. Preluat din: https://www.cdc.gov/hepatitis/hcv/cfaq.htm
2. Dhawan VK. Hepatitis C. Gastroenterology. Medscape. 2016
3. Heymann DL. Manual de management al bolilor transmisibile. CDC. 2012;
4. Holmes J, Thompson A, Bell S. Hepatitis C – an update. Aust Fam Physician. The Royal Australian College of General Practitioners; 2013;42(7):452-6. Preluat din: http://www.racgp.org.au/afp/2013/july/hepatitis-c/
5. Hesamizadeh K, Sharafi H, Rezaee-Zavareh MS, Behnava B, Alavian SM. Next Steps Toward Eradication of Hepatitis C in the Era of Direct Acting Antivirals. Hepat Mon. Kowsar Medical Institute; aprilie 2016;16(4):e37089. Preluat din: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27275164
6. Ward JW. Global Elimination of Hepatitis C Virus. Gastroenterol Hepatol (N Y). Millenium Medical Publishing; octombrie 2016;12(10):632-5. Preluat din: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27917078
7. ***. Recommendations for Prevention and Control of Hepatitis C Virus (HCV) Infection and HCV-Related Chronic Disease. Centers for Disease Control and Prevention. MMWR. 1998;47(RR19):1-39. Preluat din: https://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/00055154.htm
8. Dunkelberg JC, Berkley EMF, Thiel KW, Leslie KK. Hepatitis B and C in pregnancy: a review and recommendations for care. J Perinatol. NIH Public Access; 2014;34(12):882-91. Preluat din: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25233195
9. Roberts EA, Yeung L. Maternal-infant transmission of hepatitis C virus infection. Hepatology. W.B. Saunders; 1 noiembrie 2002;36(S1):S106-13. Preluat din: http://doi.wiley.com/10.1002/hep.1840360714
10. ***. Hepatitis C. World Health Organization; 2017. Preluat din: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs164/en/
11. Cernescu C. Virusologie medicala. Editura Medicală; 2008.
12. Goyal LD, Kaur S, Jindal N, Kaur H. HCV and pregnancy: prevalence, risk factors, and pregnancy outcome in north Indian population: a case-control study. J Obstet Gynaecol India. Springer; octombrie 2014;64(5):332-6. Preluat din: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25368456
13. Moradpour D, Cerny A, Heim MH, Blum HE. Hepatitis C: an update. Swiss Med Wkly. 2 iunie 2001;131(21-22):291-8. Preluat din: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11584690
14. ***. Hepatitis C General Information. Centers for Disease Control and Prevention. 2015. Preluat din: https://www.cdc.gov/hepatitis/HCV/PDFs/HepCGeneralFactSheet.pdf
15. Tovo P-A, Calitri C, Scolfaro C, Gabiano C, Garazzino S. Vertically acquired hepatitis C virus infection: Correlates of transmission and disease progression. World J Gastroenterol. Baishideng Publishing Group Inc; 28 ianuarie 2016;22(4):1382-92. Preluat din: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26819507
16. ***. Hepatitis C – Annual Epidemiological Report for 2015. Centers for Disease Control and Prevention. 2017. Preluat din: https://ecdc.europa.eu/en/hepatitis-c-annual-epidemiological-report-for-2015
17. ***. Transmission/Exposure – Hepatitis B FAQs for the Public | Division of Viral Hepatitis. Centers for Disease Control and Prevention. 2016. Preluat din: https://www.cdc.gov/hepatitis/hbv/bfaq.htm#transmission