SHARE

Pentru a înțelege SDRA, trebuie să se cunoască modul în care funcționează plămânii. Atunci când respirăm, aerul trece prin nas, gură, trahee și apoi către alveolele pulmonare (săculeții cu aer). Pereții săculeților cu aer sunt străbătuți de mici vase sanguine numite capilare. Oxigenul circulă prin capilarele alveolelor pulmonare și apoi în fluxul sanguin. Sângele transportă oxigenul către toate părțile corpului, inclusiv la organele acestuia. În SDRA, infecțiile, leziunile sau alte condiții determină scurgerea din capilarele pulmonare în săculeții cu aer, a unei cantități mai mari de lichid decât cea normală. Acest lucru împiedică plămânii să se umple cu aer și să transporte suficient oxigen în sistemul circulator. Atunci când se întâmplă acest lucru organele corpului nu primesc oxigenul necesar, iar fără oxigen, acestea nu pot funcționa corect sau funcționează incomplet. Majoritatea persoanelor care dezvoltă SDRA sunt deja spitalizate.

SHARE

TORCH.RO nu îsi propune sa înlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Pentru mai multe informatii consultati Principii de Etica