Analiza secvenţelor ADN ale genomului viral a condus la identificarea a 4 gene diferite, denumite C, S, P şi X care codifică AgHBc/HBe, AgHBs, polimeraza şi respectiv proteinele HBx. Expresia acestor gene este reglată de către 4 promotori (S1p, S2p, Cp şi Xp) şi 2 intensificatori (enhancer I, II)1.Analiza filogenetică a condus la clasificarea HBV în 9 genotipuri (denumite A-I) care diferă unul de celălalt în proporţie de >7.5% la nivelul secvenţelor nucleotidice ale întregului genom, cu mențiunea că ar mai putea exista un genotip J, care însă a fost izolat de la un singur individ. În plus, în cadrul genotipurilor A-D, F, H și I au fost descrise cel puțin 35 subgenotipuri care diferă între ele în proporţie de 4-8%2.
Cele 9 genotipuri prezintă o distribuţie geografică distinctă. Genotipul A este prevalent în nord-vestul Europei, America de Nord şi Africa, genotipurile B şi C predomină în Asia, genotipul D are o distribuţie ubicuitară, dar predomină în zona mediteraneeană. Genotipul E este întâlnit în Africa, genotipul F la populaţiile aborigene din America de Sud, iar genotipul H este limitat la populaţiile amerindiene din America Centrală. Genotipul G poate determina infecție cronică numai în prezența altor genotipuri, în special genotipul A și este transmis predominant prin contact homosexual; a fost identifcat la subiecți din USA, Mexic, Germania, Italia, Marea Britanie, Franța. Genotipul I a fost descris la persoane din Laos, Vietnam și India fiind asociat cu transmiterea perinatală. „Genotipul J” a fost izolat de la un bărbat japonez cu carcinom hepatocelular care a trăit mult timp în Borneo2.
- Margaret James Koziel, Chloe Lynne Thio. Hepatitis B Virus and Hepatitis D Virus. In Mandell, Douglas, and Bennett’sPrinciples and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2059-2064.
- Kramvis A. Genotypes and genetic variability of hepatitis B virus. Intervirology. 2014;57(3-4):141-50.
About Corneliu Zaharia
