Nașterea reprezintă momentul în care copilul părăsește corpul care i-a fost gazdă, cel al mamei, pentru a își începe viața ca ființă independentă. Nașterea se poate face pe cale vaginala (natural) sau prin operație cezariană.
Nașterea pe cale vaginală este de preferat în toate cazurile în care nu există contraindicații materne și fetale pentru această cale. Ea presupune o atentă monitorizare a cursului travaliului în sala de nașteri de către moașă și medicul obstetrician, în vederea evitării oricăror complicații.
Travaliul se consideră declanșat în momentul în care apar contracții dureroase, ritmice, periodice de intensitate și frecvență crescătoare și care au ca efect ștergerea progresivă a colului uterin și aparitia dilatației de minim 2 cm. Membranele amniotice pot fi intacte sau rupte. Expulzia fătului se va face după ce dilatația colului uterin ajunge la 10 cm; există posibilitatea nașterii îin condițiile unei dilatații incomplete în cazul feților prematuri sau avortonilor. Din momentul în care gravida ajunge în sala de nașteri, ea va fi monitorizată în ceea ce privește curbele de tensiune, puls, temperatură iar din punct de vedere obstetrical se va aprecia în paralel intensitatea și frecvența contracțiilor uterine dureroase și ritmul bătăilor cordului fetal. Orice moment în care apare un semn al suferinței fetale și materne indică necesitatea operației cezariene de urgență. Pentru confortul matern dar și în funcție de starea travaliului și indicația medicului obstetrician care va stabili oportunitatea și momentul instituirii, medicul anestezist va face anestezie peridurală.
La prima naștere, travaliul poate dura intre 8 și 20 de ore, durată de timp care se scurtează pe măsură ce femeia dă naștere la mai multi copii (8 ore la secundipare).
Travaliul este şi el structurat în patru faze principale:
- dilatarea colului uterin,
- expulzia fătului,
- expulzia placentei
- perioada de lăuzie care durează aproximativ 2 ore, perioadă în care mama trebuie ţinută sub observaţie.
În timpul expulziei fetale contracţiile au o frecvenţă de 2/3 contracţii la 5 minute, fiecare cu o durată de 50 secunde iar pacienta trebuie să fie învățată să îşi coordoneze efortul cu respiraţia. Respiraţia trebuie să inducă atât relaxarea mamei cât şi oxigenarea corespunzătoare a creierului. Se folosesc două tipuri de respiraţii, cea lentă care presupune un inspir adânc urmat de un expir comparabil cu un oftat şi cea rapidă sau superficială cu respiraţii rapide şi de scurtă durată.
În condițiile feților mari sau, din contră, cand este vorba despre feți prematuri unde trebuie facilitată expulzia, se practică epiziotomia; aceasta presupune secționarea țesuturilor perineale și vaginale pentru ușurarea nașterii cu refacerea lor ulterioară de către medicul care asistă nașterea.
Odată venit pe lume, nou-născutul este preluat de medicii neonatologi, aceştia prezentându-l mamei (stabilindu-se un prim ataşament afectiv şi cu foarte mare însemnătate din punct de vedere psihologic între mamă şi copilul ei), pentru ca apoi să fie dus în salonul pentru nou-născuți, unde se continuă supravegherea acestuia.
Nașterea pe cale vaginală este posibilă în majoritatea sarcinilor în care fătul este în prezentație craniană (cu capul in jos), uneori și in prezentație pelviană (cu pelvisul in jos iar craniul la nivel superior) mai ales dacă fătul nu este foarte voluminos. Nu este posibilă în cazul prezentației transverse.
Operația cezariană se poate face de urgență, în travaliu, în condițiile în care se apreciază de către medic că apare suferința maternă sau fetală (disproporții între făt și bazinul matern, sângerarea în cazul placentei jos inserate sau decolarea prematură de placentă, iminența de ruptură uterină în cazul uterului cicatriceal, dilatații anormale și dificile ale colului, circulare de cordon, hipertensiune maternă severă etc) sau este electivă când există condiții medicale care impun intervenția de la bun început (miopia forte maternă, bazin osos matern cu modificări importante, afecțiuni cardiovasculare materne grave, sarcina în prezentație transversă sau pelviană cu copil voluminos, fibrom uterin, sarcini gemelare cu prezentații anormale fetale, dorința maternă, etc).
În eventuala apariție a unuia dintre cazurile enumerate, operația va avea loc și presupune secționarea peretelui abdominal și mai apoi a uterului. Această secționare se poate realiza sau în plan vertical pe direcția ombilicului, sau în plan orizontal, mai jos de ombilic, în zona pelvisului (incizie Pfannenstiel). Prin această breșă, chirurgul extrage nou-născutul, urmând clamparea și tăierea ombilicului și refacerea ulterioara a uterului și peretelui abdominal strat cu strat, existând diferite tehnici chirurgicale.
Anestezia poate fi rahidiană, peridurală sau anestezie generală iar decizia tipului de anestezie se face în colaborare cu medicul anestezist și depinde de fiecare caz în parte și de posibilitățile tehnice de la momentul intervenției. Post-operator pacienta o să fie menținută timp de 24 ore sub atenția medicului anestezist pentru recuperarea post-anestezie, dar și pentru urmărirea eventualelor complicații. Numărul necesar de zile de spitalizare este de aproximativ 3-5 zile și acesta poate să se scurteze în funcție de pacientă. Pe tot acest timp al internării, mama poate alăpta și îngriji copilul.
About Corneliu Zaharia
